Mariana S. Țăranu, istoric, doctor în istorie
Cum se vede istoria Basarabiei atunci când o urmărim prin viața unei comunități? Ce înseamnă o reformă agrară pentru o familie, schimbarea limbii de predare pentru un copil sau instaurarea unui regim politic pentru oamenii unui sat?
În cartea Cimișeni – file de istorie (1660–2013) am căutat răspunsuri la aceste întrebări pornind de la localitatea mea natală. Am cercetat moșia și populația, administrația, școala, biserica, economia și ocrotirea sănătății, dar și războaiele, represiunile, deportările și foametea. Am urmărit felul în care schimbările politice au intrat în gospodării și au modificat viața oamenilor.
Pământul și oamenii: începuturile unei istorii
În volum, reperul documentar din 15 iulie 1660 privește teritoriile pe care s-a dezvoltat ulterior satul. Informația este preluată din cercetarea lui Radu Rosetti despre proprietatea funciară din Moldova. Vechile forme ale numelui — Ciumeșeni, Ciumeșani, Ciumișeni — ne ajută să urmărim localitatea în documentele diferitelor epoci (pp. 6–7).
Consider necesară distincția dintre prima mențiune documentară identificată și momentul întemeierii unei așezări. Documentul ne oferă un reper sigur pentru cercetare; viața comunității poate avea începuturi mai vechi.
Pământul ocupă un loc important în carte deoarece de el depindeau existența și autonomia familiilor. În urma reformei agrare de după 1918, documentele consemnează 238 de locuitori recunoscuți cu drept de împroprietărire. Școlii îi fusese rezervat un lot de șase hectare (p. 8). Aceste date arată cum o reformă discutată la nivel național se concretiza în viața satului.
Școala: progresul măsurat prin destine
Istoria școlii oferă exemple grăitoare despre posibilitățile și limitele fiecărei perioade.
În 1890, la prima școală bisericească de un an din Cimișeni s-au înscris 35 de copii: 26 de băieți și nouă fete. Potrivit documentelor consultate, un singur elev a susținut probele de la sfârșitul anului: Profire Dicusar. Predarea se desfășura în limba rusă (p. 26).
Dincolo de cifre, mă interesează distanța dintre înscriere și absolvire. Accesul la educație depindea de limba predării, de resursele familiei și de timpul pe care copiii îl puteau petrece la școală.
După 1918, școala a fost reorganizată, iar în 1921 a fost finalizată o clădire nouă, cu două săli de clasă și o cancelarie. În același context, sătenii au adunat bani pentru întemeierea unei biblioteci (p. 33). Comunitatea participa astfel la propria dezvoltare.
Un aparat de proiecție într-un inventar bisericesc
Unul dintre detaliile care merită atenție apare în inventarul bunurilor bisericii reprodus în volum. Alături de cărți, icoane și obiecte liturgice figurează un aparat cinematografic „Pathé Baby”, consemnat ca defect, și mai multe filme cu subiecte religioase (pp. 63–65).
Existența acestor obiecte ne arată că satul avea contact și cu mijloace moderne de comunicare vizuală. Inventarul nu stabilește cât de des erau proiectate filmele, dar documentează prezența echipamentului și a peliculelor.
În 1933 fusese pusă și piatra de temelie a căminului cultural, la inițiativa preotului Gheorghe Roșca (p. 62). Pentru mine, asemenea informații sunt importante: istoria comunității cuprinde și inițiativa, educația și dorința de progres.
Foametea: documentul administrativ și memoria familiei
În cercetarea foametei din 1946–1947 am confruntat documentele administrative cu mărturiile supraviețuitorilor.
La Cimișeni, cantina socială a funcționat între decembrie 1946 și martie 1947. Din lipsa combustibilului pentru încălzirea localului, hrana era distribuită la domiciliu. Documentele consemnează câte 200 de grame de pâine zilnic pentru 240 de persoane și nevoia de a asigura hrană unui număr suplimentar de bolnavi (pp. 89–90).
Ioana Cucinschi își amintea că familia păstra vaca în casă de teama furtului, iar mama schimba haine și lucruri din gospodărie pe orz. Uliana Țăran evoca alimentele de substituție și capra care ajutase familia să supraviețuiască (p. 91).
Documentele descriu distribuția alimentelor; mărturiile ne apropie de efortul zilnic al supraviețuirii. În privința numărului total al victimelor din sat, precizez în carte că sursele consultate nu permit stabilirea unei cifre exacte (p. 90).
O carte despre rădăcini și despre schimbare
Am lucrat cu documente din arhivele Republicii Moldova, presa timpului, literatura de specialitate și mărturiile localnicilor. Am consemnat și limitele cercetării: pierderea unor documente împiedică, uneori, reconstruirea completă a trecutului.
Cartea are pentru mine și o dimensiune personală. Este dedicată părinților mei, Simion și Lidia Țăranu. Mama mea s-a numărat printre cei care m-au ajutat la sistematizarea și completarea materialului, alături de alți oameni ai satului (pp. 3–5).
Cimișeni – file de istorie se adresează celor care își caută rădăcinile, celor interesați de istoria locală și cititorilor care vor să înțeleagă Basarabia prin experiențe concrete. Numele, documentele și fotografiile păstrează memoria comunității și ne ajută să vedem cum oamenii au încercat să-și construiască viața în condiții schimbătoare.
Lucrarea prezentată: Mariana S. Țăranu, Cimișeni – file de istorie (1660–2013).
Trimiterile indică paginile tipărite ale volumului.